Să privim cu încredere în elevi!

Care este cea mai mare încercare a profesorului în meseria sa? Să își depășească limitele, zilnic, ca om și ca pedagog, să evolueze.

Să găsească soluții, să capteze atenția elevilor, să fie mereu curioși.

Tehnologia a evoluat, dar elevii sunt aceiași copii ca cei de altădată, dornici de a cunoaște, de a observa lumea din jurul lor, însă plictisiți prin toate constrângerile și limitările zilnice, prin care nu au voie. În plus, de cele mai multe ori, părinții petrec puțin timp alături de ei pe parcursul unei zile.

În plus, telefoanele și timpul îndelungat petrecut în fața unui ecran duc la acutizarea acestei stări, de diminuare a atenției, de concentrare pe un anumit subiect.

Dascălul este cel care caută noi metode prin care să le capteze curiozitatea.

Potrivit studiilor și rezultatelor din ultimii ani, elevii sunt din ce în ce mai puțin concentrați pe un anumit subiect.

Unde găsim resursele necesare pentru a reuși să le menținem captată atenția?

Care sunt soluțiile?

Tehnica pașilor mărunți, obiective mici, concrete, succesive și o gândire de ansamblu.

1. Antrenarea cât mai dinamică a elevilor în efectuarea unei anumite sarcini.

2. Sarcina dată să fie relevantă pentru ei și pusă într-un context adaptat intereselor lor.

3. Să nu uităm: copiii învață prin joc, așa că se poate prelungi starea de concentrare dacă activitatea este mult mai interactivă și distractivă.

Gestionarea sarcinilor date, tehnica pașilor mărunți, îmbinarea vechilor metode cu cele noi, dar mai ales consecvență și răbdare.

Telefon: +40 726 466 030
Email: contact@oradebiologie.ro